LEGISLATIA PRIVIND AJUTORUL DE STAT

Ajutorul de minimis

 Regulamentul (UE) nr. 1407/2013 al Comisiei privind aplicarea art. 107 şi 108 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis

Ajutoare orizontale

 Orientări comunitare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2014 – 2020

 Comunicarea Comisiei – Criterii pentru analiza compatibilității cu Piața internă a ajutorului de stat destinat să promoveze realizarea unor proiecte importante de interes european comun

 Cadrul comunitar privind ajutorul de stat pentru cercetare, dezvoltare şi inovare

 Comunicarea Comisiei – Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru protecţia mediului şi energie 2014-2020

 Rectificare la Comunicarea Comisiei – Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru protecția mediului și energie 2014-2020

 Orientările comunitare privind anumite măsuri de ajutor de stat acordate în contextul schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră după 2012

 Comunicarea Comisiei – Orientări privind ajutoarele de stat pentru promovarea investițiilor de finanțare de risc

 Comunicarea Comisiei – Linii directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor non-financiare aflate în dificultate

Comunicarea Comisiei – Criterii pentru analiza compatibilităţii ajutoarelor de stat pentru încadrarea în muncă a lucrătorilor defavorizaţi şi a celor cu handicap, care fac obiectul notificării individuale

Comunicarea Comisiei – Criterii pentru analiza compatibilităţii ajutoarelor de stat pentru formare care fac obiectul notificării individuale

Comunicarea Comisiei – Criterii pentru evaluarea detaliată a ajutoarelor regionale pentru proiecte mari de investiţii

Modificarea unor reglementări sectoriale și a unor instrumente specifice de ajutor de stat

Comunicarea Comisiei de modificare a Comunicărilor Comisiei referitoare la Orientări ale UE pentru aplicarea normelor privind ajutoarele de stat în cazul dezvoltării rapide a rețelelor de comunicații în bandă largă, Orientări privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2014-2020, Ajutoarele de stat pentru filme și alte opere audiovizuale, Orientări privind ajutoarele de stat pentru promovarea investițiilor de finanțare de risc și Orientări privind ajutoarele de stat destinate aeroporturilor și companiilor aeriene

Ajutoare sectoriale

 Orientările comunitare pentru aplicarea normelor privind ajutorul de stat în cazul dezvoltării rapide a reţelelor de comunicaţii în bandă largă

Comunicarea Comisiei din 02.07.2009 privind aplicarea normelor privind ajutoarele de stat serviciilor publice de radiodifuziune

Regulamentul (CE) nr. 1407/2002 al Consiliului privind ajutorul de stat pentru industria cărbunelui

Decizia Consiliului din 10 decembrie 2010 privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive

 Comunicarea Comisiei din 14.11.2013 privind ajutoarele de stat pentru filme şi alte opere audiovizuale
 Comunicarea Comisiei din 26.07.2001 cu privire la metodologia de analiză a ajutorului de stat legat de costurile irecuperabile

Comunicarea Comisiei din 06.02.1998 privind aplicarea normelor de concurenţă în sectorul poştal şi privind evaluarea anumitor măsuri de ajutor de stat cu privire la serviciile poştale

 Comunicarea Comisiei din 06.12.2013 privind prelungirea aplicării Cadrului comunitar privind ajutoarele de stat acordate în industria construcţiilor de nave

Cadrul comunitar privind ajutoarele de stat acordate în industria construcţiilor de nave

Comunicarea Comisiei din 19.03.2002 privind ajutorul pentru salvare şi restructurare şi ajutorul pentru închidere în sectorul siderurgic

Comunicarea Comisiei din 26.06.2002 privind anumite aspecte legate de abordarea cazurilor de concurenţă apărute în urma expirării Tratatului CECO

 Comunicarea Comisiei din 05.06.2012 – Orientări privind anumite măsuri de ajutor de stat acordate în contextul schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră după 2012

Comunicarea Comisiei de modificare a Comunicării Comisiei din 05.06.2012 – Orientări privind anumite măsuri de ajutor de stat acordate în contextul schemei de comercializare a certificatelor de emisii cu efect de seră după 2012

Instrumente specifice de ajutor de stat

 

 Comunicarea Comisiei din 20.06.2008 cu privire la aplicarea art. 87 şi 88 din Tratatul CE privind ajutoarele de stat sub formă de garanţii

 Comunicarea Comisiei de modificare a anexei la Comunicarea Comisiei către statele membre privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul asigurării creditelor la export pe termen scurt

 Comunicarea Comisiei din 19.12.2012 privind aplicarea art. 107 şi 108 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene asigurărilor creditelor de export pe termen scurt

 Comunicarea Comisiei din 22.12.2012 privind modificarea Anexei Comunicării Comisiei din 19.12.2012 privind aplicarea art. 107 şi 108 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene asigurărilor creditelor de export pe termen scurt

Comunicarea Comisiei din 10.12.1998 privind aplicarea normelor privind ajutorul de stat în cazul măsurilor referitoare la impozitarea directă a activităţilor economice