Europa Creativă: granturi de peste 180.000 € pentru 4 edituri din România
Patru dintre cele cinci edituri din România care s-au înscris la licitația de proiecte de traduceri literare (2018) au fost selectate pentru finanțare. Editurile Aramis, Darclée, Minerva și Grupul Editorial ART vor primi fonduri pentru traducerea, publicarea și promovarea unor opere de ficțiune.
Din cele 32 de țări, România ocupă locul al II-lea atât la numărul de proiecte de 2 ani selectate, cât și la rata de succes (80%).
Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură (EACEA) a primit pentru acest apel de proiecte 151 de propuneri, dintre care au fost selectate 61.
România se situează pe poziția a doua, la egalitate cu Bulgaria, Macedonia și Marea Britanie, ca număr de proiecte , fiind depășită doar de Serbia (5). Din 32 de țări, România are a doua rată de succes a proiectelor depuse (80%), după cea a Sloveniei (100%).
Granturi în valoare de peste 180.000 euro vor fi alocate pentru cele 4 edituri selectate din România :
- Editura Minerva – proiectul A Literary Feast in Europe: 10 Contemporary Writers in Romanian Translation
- Editura Aramis – proiectul Aramis Romania Reads with Europe
- Editura Darclée – proiectul Women Love with Their Soul: Five EUPL Award-winning Feminine Narrative Voices Speaking about Love, Love Stories and Life
- Grupul Editorial ART – proiectul Human Saga – Identity and Fusion through European Literature
La nivel european, valoarea totală a granturilor alocate pentru proiectele cu durată de până la 2 ani este de peste 2,4 milioane euro.
Programul Europa Creativă (2014-2020) finanțează traducerea, publicarea, distribuirea și promovarea la nivel european a operelor de ficțiune cu o valoare literară ridicată, indiferent de genul literar. De la începutul programului și până în prezent, 264 de proiecte editoriale au primit finanțare la nivel european.
sursa: eacea.ec.europa.eu