Programul de finanţare  instituit prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ  NR. 159/2020

Obiectivul programului

Obiectivul programului constă în creşterea capacităţilor de producere a energiei electrice
din surse regenerabile cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp-100 kWp pentru asigurarea
consumului propriu și dezvoltarea electro-mobilității reale la nivel național prin creșterea numărului
staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in.

Cuantumul finanţării

O sumă maximă de 100.000 euro/beneficiar, reprezentând 100% din valoarea
cheltuielilor eligibile;

Solicitanți eligibili

Întreprinderi mici și mijlocii;
Reprezentanți ai domeniului
HORECA;
Persoane juridice române,
care au înscrise ca activitate
principală sau secundară,
conform codurilor CAEN, una
din activitățile
corespunzătoare domeniului
HORECA.

Caracterul programului

Programul are caracter multianual şi se aplică la nivel naţional.

Cheltuieli Eligibile

  • Cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere instalată de
    minim 27 kWp și maxim 100 kWp;
  • Cheltuielile cu achiziţia a cel puțin unei staţii de reîncărcare de minim 22 kW pentru
    vehicule electrice și electrice hibrid plug-in, cu minim două puncte de încărcare;
     
  •  Cheltuielile cu proiectarea , obținerea avizelor necesare, montarea şi şi punerea în
    funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice și stațiilor de reîncărcare reprezentând
    maximum 10% din valoarea totală eligibilă a proiectului;
  • Cheltuieli de consultanță și management de proiect de maxim 7% din valoarea totală
    eligibilă a proiectului;
  •  Cheltuielile efectuate pentru realizarea şi instalarea panoului de informare;
  •  Cheltuielile efectuate pentru realizarea şi instalarea unui sistem de avertizare/semnalare
    pentru stația de reîncărcare;

Intreaba un consultant