Ministerul pentru Mediul de Afaceri a anunțat marți oficial data la care va deschide aplicația electronică de înscriere în programul Start-Up Nation 2018-2019
Aplicația pentru înscrierea în programul Start-Up Nation 2018 se deschide joi, 27 decembrie 2018, ora 10:00.
Aplicația va rămâne deschisă timp de 30 de zile lucrătoare.
Alocația financiară nerambursabilă, de maximum 200.000 lei/beneficiar, poate reprezenta 100% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului. Pot beneficia de prevederile Programului Start-Up Nation 2018 societățile înființate după data de 30 ianuarie 2017, care activează în domeniul producției, industriilor creative, serviciilor și comerțului.
Calcularea punctajului planului de afaceri se va face în timp real şi transparent, conform grilei de evaluare. Punctajul minim pentru a fi acceptat de principiu în vederea verificării administrative şi a eligibilităţii este de 50 de puncte din maximum 100 de puncte posibile.
”Platforma informatică este pregătită pentru lansarea înscrierilor. Îi încurajez pe antreprenori să depună planuri de afaceri sustenabile și să evalueze foarte corect numărul de locuri de muncă create, pentru că, atrag atenția, punctajul încurajează achiziția de echipamente tehnologice. Start-Up Nation va fi un program simplu și intuitiv, cu mai puțină birocrație. Antreprenorul trebuie să se ocupe de afacerea lui, nu să plimbe hârtii”, a declarat Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.
Procedura de implementare a programului Start-Up Nation poate fi studiată accesând aici.
sursa:aippimm.ro