INCUBATOARE AFACERI
PREZENTARE
Ghid specific 2.1B – final – actualizat 07.05.2018
Ordin de modificare
Obiectivul specific al acestei axe prioritare il reprezinta consolidarea pozitiei pe piata a intreprinderilor mici si mijlocii in domeniile competitive identificate in Strategia Nationala de Competitivitate si Planurile Regionale de Dezvoltare.
Actiunile sprijinite in cadrul acestei operatiunii:
Investitii finantabile prin ajutor de stat regional:
• Crearea incubatoarelor de afaceri sectoriale, prin construirea spatiilor aferente si dotarea acestora cu active corporale si necorporale.
Este eligibila inclusiv reabilitarea/ reconversia unui imobil existent neutilizat si dotarea acestuia cu active corporale si necorporale, in scopul crearii unui incubator de afaceri. Prin ”imobil neutilizat” se intelege acel imobil care nu a fost utilizat in nicio activitate, in anul curent depunerii cererii de finantare si in ultimii doi ani calendaristici anteriori anului depunerii cererii de finantare.
Investitii finantabile prin ajutor de minimis:
• Dezvoltarea serviciilor prestate in cadrul incubatoarelor de afaceri
Proiectul propus in cererea de finantare trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu investitii in active corporale, finantabile prin ajutor de stat regional (crearea, dotarea incubatoarelor de afaceri). Este optionala includerea, in proiect, a investitiilor in active necorporale finantabile prin ajutor de stat regional sau a investitiilor finantabile prin ajutor de minimis (e.g. dezvoltarea serviciilor prestate in cadrul incubatoarelor de afaceri).
Categorii de beneficiari eligibili:
• Entitatile individuale care au calitatea de fondator al incubatorului de afaceri (autoritatea publica a administratiei publice locale, institutia sau consortiul de institutii de invatamant superior acreditate, institutele, centrele si statiunile de cercetare-dezvoltare, camerele de comert, societatile, societatile cooperative, asociatiile si fundatiile, patronatele, sindicatele)
• Parteneriatele dintre fondatorii incubatorului de afaceri;
Ce tip de apel de proiecte se lanseaza?
Acest apel de proiecte este unul competitiv, cu depunere la termen.
Toate cererile de finantare depuse vor parcurge etapele de verificare a conformitatii administrative si eligibilitatii si evaluare tehnica si financiara. Vor fi selectate in vederea contractarii, in limita alocarii financiare disponibile, proiectele care au obtinut cele mai mari punctaje la evaluarea tehnica si financiara.
Proiectele care obtin mai putin de 50 de puncte sunt respinse.
In cadrul acestui apel, proiectele respinse in cadrul etapei de verificare a conformitatii administrative si eligibilitatii pot fi redepuse, cu conditia respectarii termenului limita de depunere a cererilor de finantare ori a conditiilor de inchidere a apelului. Nu pot fi redepuse proiectele dupa ce au fost respinse in cadrul etapei de evaluare tehnica si financiara. Toate proiectele redepuse sunt considerate, din punct de vedere procedural, cereri de finantare nou-depuse.
Alocarea financiara la nivelul Regiunii Nord-Est in cadrul acestui apelul de proiecte este de 20,60 mil. Euro.
Valoarea finantarii nerambursabile a unui proiect: minim 200.000 EUR si maxim 7.000.000 EUR (cursul de schimb valutar InforEuro data lansarii apelului)
Valoarea maxima a ajutorului in regim de minimis este de 200.000 EUR si nu poate depasi 20% din valoarea eligibila totala.
Care este perioada in care pot fi depuse proiectele?
Data si ora deschiderii cererii de proiecte: 05.02.2018, ora 12:00
Data si ora inchiderii cererii de proiecte: 07.05.2018, ora 12:00 09.07.2018, ora 12.00.